Cea mai gravă boală a viţei de vie, în anii cu ploi frecvente generând pierderea recoltei şi debilitarea plantelor. Atacul puternic câţiva ani la rând declanşează uscarea viilor neprotejate.
Patografie. Ciuperca atacă toate organele verzi (frunze, ciorchini şi boabe, lăstari).
Frunze: după ce acestea au depăşit 5 cm diametru; pe faţa superioară se observă prezenţa unor pete gălbui (faza de “pete untdelemnii”), de dimensiuni variate (frecvent, 1 -3 cm). La câteva ore sau la o zi - două după apariţie, pe faţa inferioară a limbului, în dreptul petei, apare un puf alb (fructificaţii - conidiofori şi conidii). Uneori, în condiţii limită (la umiditate redusă) se formează pete mici, colţuroase, asemănătoare celor ce apar toamna (faza de “pete de rouă”). După câteva zile, ţesuturile atacate se necrozează; petele devin brun-roşiatice (faza de “arsuri”). Ţesuturile necrozate se mărunţesc, fruzele apar zdrenţuite; la atac puternic, frunzele se usucă complet. Când sunt atacate tecile, frunzele cad, masiv, chiar fără să prezinte pete pe limb (fenomen întâlnit frecvent, în viile părăsite, nelegate, îmburuienate). Spre toamnă, în condiţii mai puţin favorabile de temperatură: pete mici (1- 4 mm), colţuroase, care imprimă frunzelor un aspect mozaicat (faza de “frunze mozaicate”); în ţesuturile atacate se formează oosporii - organele de înmulţire sexuată.
Ciorchini: pe ciorchinii tineri - puf rar, albicios (conidiofori cu conidii), care cuprinde axul şi ramificaţile acestuia, florile sau bobiţele abia legate; ciorchinii atacaţi se ofilesc şi se usucă. Lăstari: pe lăstarii tineri - puf rar, albicios, pe pe internodii, cât şi la noduri; zonele atacate se brunifică; lăstarii în curs de lignificare: atac numai la noduri (în dreptul ţesuturilor meristematice ale diafragmei). Lăstarii atacaţi se usucă sau degeră, în cursul iernii. Atacul pe lăstari detremină pierderea rodului din anii următori.
Boabe: pe boabele dezvoltate (după ce au depăşit 5 mm diametru şi stomatele s-au închis) – pete adâncite cenuşii-vineţii, cu aspect de opărit; la suprafaţa lor nu mai apare puf. Treptat boabele se zbârcesc, se usucă, având culoare brună (la soiuri cu strugurii albi) sau vineţie (la strugurii negri). Deoarece infecţiile se fac prin perniţa de la baza bobului, numită "burelet" sau prin ramificaţiile ciorchinelui, uscarea apare la boabe izolate sau la grupuri de boabe, astfel încât, de cele mai multe ori, ciorchinele păstrează o parte din boabe sănătoase. Boabele complet uscate reduc producţia, cantitativ, însă nu influenţează calitatea vinului.
La infecţii tardive (la intrarea în pârgă): boabele nu se usucă dar nu se coc, nu acumulează zahăr, iar mustul rezultat este acru şi influenţează calitatea vinului - vinuri slabe, acre, care nu se pretează la învechire (apar, uşor, fenomene de "băloşire", "oţetire" sau "floarea vinului"). Strugurii de masă mănaţi sunt, de asemenea, depreciaţi calitativ.
Agentul patogen. Plasmopara viticola (Peronosporaceae, Oomycetes). Toamna, în frunzele "mozaicate" se dezvoltă oospori: sferici, galben-bruni, de 25 – 35 µm diametru) - organe de rezistenţă.
Transmitere şi răspândire. Transmiterea patogenului se face prin frunzele căzute, cu oospori. Primăvara, când temperatura apei care bălteşte în vie depăşeşte 10 - 11 grade Celsius, oosporii încep să germineze, formând câte un filament la vârful căruia apare o ”macroconidie”. Aceasta, prin germinare, eliberează 15 - 18 zoospori care, împroşcaţi de picăturile de ploaie pe organele verzi ale plantei, provoacă “infecţiile primare“. După trecerea perioadei de incubaţie (13 zile, când temperatura este apropiată de pragul inferior de dezvoltare a ciupercii şi 4 zile, la temperatura optimă) apar petelele untdelemnii. Zoosporii rezultaţi din germinarea microconidiilor provoacă “infecţii secundare”. Indată ce există pete de mană în vie, fiecare ploaie aduce o altă infecţie. In anii ploioşi (contează numărul ploilor, nu cantitatea de precipitaţii), în cursul unei perioade de vegetaţie se suscced peste 20 - 25 de infecţii (uneori, câte 2 - 3 pe zi).
Factori de risc
- pentru germinarea oosporilor: minimum 10 grade Celsius şi prezenţa apei pe suprafaţa solului vreme ploiosă, cu cer acoperit mai multe zile la rând.
- pentru producerea infecţiilor: pe frunze să existe picături de apă, timp de cel puţin 1 oră şi via să fie pornită în vegetaţie (frunzele devin sensibile din momentul când au depăşit 5 cm diametru).
- pentru infecţiile secundare: temperatura optimă 22 - 24 grade Celsius. In condiţii de secetă şi la temperaturi peste 30 grade Celsius, infecţiile nu se mai produc
- parcelele de la baza pantelor, cu expoziţie nordică sau nord-vestică, plantate cu soiuri sensibile, care dezvoltă o vegetaţie bogată (Aligote, Fetească regală, Muscat de Hamburg, Chasselas d'Ore, Afuz-Ali, Burgund).
Elemente de protecţie
- adunarea şi arderea frunzelor căzute înainte de pornirea vegetaţiei (se va da atenţie locurilor joase, în care vântul a îngrămădit frunzele căzute). Frunzele risipite prin vie, vor fi îngopate prin lucrările solului.
- menţinerea terenului curat de buruieni
- conducerea corzilor şi a lăstarilor pe spalieri, cât mai răsfirat (facilitează zvântarea frunzelor, după ploaie).
- efectuarea la momentul optim a lucrărilor de agrotehnică a plantei (eliminarea lăstarilor de prisos, copilitul, legatul, cârnitul, defolierea în zona ciorchinilor)
- Protecţia chimică. Soiurile nobile, fiind sensibile la mană, trebuie protejate cu ajutorul fungicidelor antiperonosporice, aplicate la avertizare. Primul tratament: îndată ce s-a semnalat prima pată de mană în vie (în general, în preajma înfloritului). La stabilirea diagnozei, se va evita confuzia cu atacul de erinoză, produs de păianjenul Eriophyes vitis (care se manifestă primăvara de timpuriu şi la frunze foarte mici, prin băşicare, pe faţa superioară şi puf persistent, dens, roşcat, pe faţa inferioară a limbului foliar). Tratamentele înainte şi după înflorit (pentru protejarea ciorchinilor şi a boabelor tinere) sunt obligatorii. Numărul total de tratamente într-o perioadă de vegetaţie, este variabil, în funcţie de condiţiile concrete din fiecare parcelă. In general, în anii normali, sunt necesare 4 - 7 tratamente; în anii secetoşi, 2-3, pentru ca în anii cu multe ploi, acestea să depăşească 12 - 15.
Descoperă aplicația Inginer Agronom în Apple App Store sau Magazinul Google Play și identifică rapid o soluție pentru bolile care afectează culturile agricole.
